se-ntampla uneori ca creierii au nevoie de relaxare. bine, eu tot timpul simt ca as avea nevoie de relaxare dar asta este doar lipsa mea de chef de munca, de oameni, de una, de alta. nu e chiar o nevoie imperioasa. insa dupa o anumita perioada de timp te mic, timp care a presupus un efort intelectual constant creierul simte nevoia unei clipe de relaxare. pe mine, unul, ma distreaza sa vad ca fiecare om este prost intrun anumit grad. se pare ca eu am ajuns la nivelul la care realizez ca sunt. pai, cum doamne iarta-ma, creierul asta al meu se lasa muncit si obosit de el insusi? nu il pot controla si in acelasi timp, cel care spune "nu il pot controla" este tot creierul, la naiba! nu as putea formula cuvintele fara voia lui, ce cuvinte!? gandurile! nici macar gandurile nu le-as avea! de fapt, ceea ce vreau sa spun este ca am avut un vis frumos aseara. creierul meu si-a oferit un moment de relaxare printrun vis. acum, cat de prost poate fi creierul asta al meu, daca se lasa pacalit de el insusi??? a, si nu vreau sa aud argumente de genul: "exista o putere mult mai mare pe care noi n-o vom intelege niciodata" sau: "nu vom putea sti niciodata cat de mult putem". as dori sa aud: "ce cacat te intereseaza pe tine de ce si cum se lasa pacalit? da-l dracului, ca oricum il ai degeaba! vad asta in ochii tai. daca m-as uita mai atent/a, bag mana-n foc ca ti-as vedea ceafa!" sau ceva-n gen...