cu ghilimele:

Stop. Rewind. Stop. Play: “… unt mult mai multe. Nu intel…”. Ii vad buzele framantandu-se, pometii albi si ascutiti, sprancenele adunate la baza nasului intro-ncruntare care este deja el. Ii ghicesc ochii in spatele lentilelor heliomate, doua sfere acoperind orbite goale si atat, fiind acolo doar pentru ca oamenii sa nu se sperie. Privesc peste umarul lui, mimez privirea in gol asa cum mimez de mult, prea mult timp orgasmul. Daca as privi pe langa ureche si-ar da seama ca sunetele pe care le scuipa unul dupa altul nu ajung la mine, se sparg in spatiul dintre noi. Masa asta rotunda este atat de reala si scaunul asta si oamenii meselor si scaunelor din jur. Tine tigara de parca ar fi o prelungire a degetelor, a corpului. Pause: Imi aduc aminte cum tinea tigara la inceput: delicat, de parca si-ar fi strivit degetele daca o strangea mai tare, tot corpul era imprejurul tigarii, el se misca, exista in functie de tigara. Asa e cu toti la inceput… pana cand tigara devine obisnuinta. Play: de ce nu pot sa mai vad stralucirea din el? De ce vad doar picatura aia de sudoare care se prelinge pe tampla si lasa o dara stralucitoare in urma? Si dosul palmei sterge picatura. Si lasa in urma urme de praf amestecat cu sudoare, umbre cenusii pe tample… Nu se poate! Iar a uitat sa-si taie-o unghie! Nu-mi vine sa cred! La inceput, da, era amuzant, parea un copil neajutorat. Acum nu mai e. Si gesticulatia, mimica fetei si a intregului corp… Incerc sa-mi aduc aminte de ce. De ce el si nu altul. Trebuie sa fi fost ceva la mijloc. Nu zic, are si parti bune insa astazi, mai mult ca oricand, partile astea bune refuza sa mi se dezvaluie… Oare ce floare este aia din ghiveciul din spatele lui? Sa nu uit sa intreb atunci cand plecam. Cand plecam… Parca nu i se mai termina berea… Si vorbeste, vorbeste intr-una. Oare ma mai asculta?!? Nici macar nu mai observa plictiseala de pe fata mea. Si pantofii astia ma strang in fata. S-or mai lasa dupa doua-trei purtari… Chiar atat de greu le este sa spele mai bine paharele? Macar daca nu ar mai sorbi atat de zgomotos. E… deranjant. Vad in ochii barbatilor pe langa care trec pe strazi ca inca sunt o femeie dorita. Atunci? Care este problema? O femeie dorita. Pai e de ajuns sa bea o bere si dorinta zvacneste in vintrele oricarui barbat. Sunt atat de simpli! Se uita in ochii mei si totusi nu ii vede. Inainte vreme aveam cei mai frumosi ochi din intregul Univers. Bine ca nu mi-a zis ca am ochii ca stelele. M-as fi simtit proasta ca noptea… Da. Asta trebuie sa fie: exista un timp in care, pentru el, cei mai frumosi ochi din Univers erau ochii mei. Da, ma vad dorita la tot pasul. Insa nu ma mai simt frumoasa... Si eram cea mai frumoasa, asa imi spunea. Eram cea mai frumoasa. Ma amuz si acum cand ma gandesc cum acoperea fereastra cu draperiile si disperarea i se simtea in soapte atunci cand imi spunea: “Repede, sa acoperim geamurile, sa blocam usa, sa lasam intuneric. Repede, sa nu te vada stelele, luna, cerul pentru ca te-ar vrea pentru ele, te-ar cere pentru ele sa le inveti, sa le arati ce inseamna frumusetea! Repede. Nu, tu stai acolo, tu nu te misca, nu le atrage atentia. Repede!” Cine e omul din fata mea si ce vrea de la mine? Ce mai vrea de la mine? Vrea DE la mine. Nu ma mai vrea PE mine… Cine esti tu, strain asudat caruia degetele ii put a tutun? Cine esti tu, strain invins care vorbesti cuvinte goale? Ce esti tu, necunoscut absolut? De ce stam la aceeasi masa? Vrei sa mergem impreuna. Vei vrea sa mergem impreuna inspre casa, te vei aseza in acelasi nenorocit de fotoliu cu arcurile rupte, cu tapiteria roasa, imbacsit de miros de tutun, vei pune mana pe telecomanda si vei da televizorul la maximum pentru ca deja nu mai auzi bine si imi vei parea atunci cel mai mare dusman pe care-l poate avea omenirea. Te voi vedea ghemuit acolo, in fotoliu, privind concentrat la ecranul ala luminat care mie nu-mi mai spune nimic, inconjurat de zgomot asurzitor, asa, ca un Zeu al Nenorocirii si Nenorocului, Zeu care a venit pentru a sta. Tu nu vezi ca umbra fotoliului tau a ajuns sa ma acopere, nu ma mai lasa sa respir, ma garboveste cu greutatea ei?!? Barbatul meu! Tu, care esti stapanul meu, tu, care ar trebui sa fii acolo, sa-ti pui pieptul inaintea tuturor pericolelor care ma cauta, ma gasesc, ma cer, tu, cel ce ma iubeste, tu, cel ce ma stie, tu, cel pentru care sunt frumoasa si umila si vipera si vrabie si curva si inocenta, tu, adoratul meu care ma adora! Tu nu vezi cocoasa care-mi creste, care ma apropie pe zi ce trece cu pieptul de pamant, cu ochii de pamant, cu mintea de pamant? Tu nu o vezi? Pentru ca eu o simt… Iti simt tristetea cristalizata in sufletul impietrit. Stiu, stiu ca te vroiai cel mai mare, numai pentru mine. Stiu ca atunci cand credeai ca dorm, te uitai la chipul meu si vedeam printre gene cum pe fata ta cresteau gandurile negre ale nedevenirii, neimplinirii. Stiu ca te-a durut atat de tare, atat de tare! Dar de ce nu vezi cata nevoie am de tine? De ce nu vrei sa vezi? NU TU ESTI TOTUL! Daca tu simti ca nu esti asa cum ai fi vrut sa fii PENTRU MINE, eu te vreau asa cum erai, asa cum ma simteai, asa te vreau… Pe cine incerc sa mint? Nici macar nu te mai vreau. Am ajuns sa vreau sa ma am pe mine… Mi-e scarba de noi dar cel mai scarba imi este de mine. Poate ca nu este vina toata numai a ta. Poate si eu sunt vinovata ca nu am stiut sa te fac sa ma faci sa ma simt frumoasa. Acum e prea tarziu. Nu cred ca mai vreau asa ceva. Oare care ar fi primul tau gest si primul tau cuvant daca m-as ridica de la masa si m-as agata de bratul primului barbat mai bine care va trece pe langa noi? Eu gandesc asa despre tine. Tu? Tu ce gandesti despre mine? Macar gandesti despre mine? Te-am visat orb. Te-am visat orb, cautandu-ma dupa miros. Si am visat ca atunci cand imi simteai mirosul muschii fetei tale se relaxau inspre usurare. Exact ca un animal care se bazeaza mai mult pe miros decat pe alte simturi. Desi erai orb, simteam cum te iubesc mai mult. Simteam cum te iubesc mai mult pentru ca imi spuneai: “stii, te-am vazut frumoasa. Stiu ca esti frumoasa. Desi nu mai vad te vad in mintea mea si te vad asa, cu soare in par, cu sarat pe buze, cu mare pe bratele rosii, cu sani plini si elastici, cu coapse arcuite inspre infinituri. Desi nu mai vad, te descopar acum in zeci, sute, mii de miresme. Stiai ca locul acela mic din spatele lobului urechii are un miros diferit de cel al umarului tau? Nu? Da. Are.” Te visez orb. Stop

inchid ghilimelele